Cei mai sărmani dintre buzoieni nu vor fi neglijaţi, în perioada sărbătorilor pascale. Asistaţii social vor primi un pachet consistent, pentru Paşti. Cu toate că valoarea unui meniu zilnic nu depăşeşte 12 lei, cei care servesc masa la cantina socială vor beneficia, pentru patru zile de Paşti, de un pachet în valoare de 100 lei.
Administratorii Cantinei de Ajutor Social s-au gândit şi în acest an să le pregătească produse tradiţionale asistaţilor social. Astfel au fost deja concepute pachetele care vor conţine de la zacuscă de ciuperci (pentru cei care respectă postul) până la carne de porc, pasăre şi ouă. Pentru copii, sunt pregătite dulciuri şi suc.
Valoarea pachetului care ar trebui să le ajungă asistaţilor patru zile se ridică la aproape un milion de lei vechi. Asta în contextul în care un pachet pentru patru zile ar costa maxim cincizeci de lei.
Peste 200 de asistaţi vor primi de la Cantina de Ajutor Social aceste pachete. În plus, în grija adiministraţiei cantinei se află şi douăzeci de buzoieni cazaţi în Centrul de Permanenţă. Nici aceştia nu vor fi lăsaţi fara meniul special de Paşti. (Andrei Solomon)


