Achiziție importantă făcută de PSD, în vederea pregătirii alegerilor locale. Doctorul Mădălina Munteanu, unul dintre cele mai vizibile cadre medicale din perioada pandemiei, a ales să se înscrie în rândul social-democraților. Mădălina Munteanu va candida pe listele de consilieri locali municipali.
Prezentarea noului membru al PSD a avut loc astăzi, în parcul din spatele Palatului Comunal. La o lună și jumătate după ce și-a anunțat demisia din USR, nemulțumită de tensiunile din cadrul organizației locale, medicul Mădălina Munteanu a anunțat că a ales varianta care îi permite să își pună în practică proiectele din domeniul sănătății, educației și din cel social. Oferte a primit din partea tuturor partidelor.
La sfârșitul lunii mai, medicul stomatolog Mădălina Munteanu și-a dat demisia din USR, invocând acuzații grave la adresa liderilor formațiunii, în condițiile în care nu și-a dorit ca activitățile sale profesionale din perioada pandemiei să fie speculate pentru capital electoral.
Mădălina Munteanu va activa în cadrul filialei municipale a PSD, inclusiv la organizația de Femei.
Doctorul Mădălina Munteanu are 39 de ani și are doi copii. De la începutul pandemiei, a devenit voluntar al Crucii Roșii Buzău, alături de care a mers în zeci de acțiuni umanitare, dar a inițiat și demersurile pentru deschiderea cabinetului stomatologic de urgență de la Spitalul Județean Buzău. (Mihai Bunăziua)



