În această dimineață, personalul TESA de la Spitalul Județean Buzău a reluat protestele! Aproximativ 40 de angajați ai instituției au întrerupt lucrul și, timp de două ore, au iesit în fața unității medicale, pentru a-și exprima nemulțumirile faţă de inechităţile salariale din domeniul sanitar.
Membri ai Colegiului Judeţean al Medicilor din Buzău s-au alăturat, la protestul de astăzi, personalului TESA din cadrul Spitalului Judeţean de Urgență. La protest s-au alăturat şi membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, dar și ai Sindicatului Sanitas al cadrelor medicale.
De asemenea, numeroase cadre medicale din Spitalul Județean Buzău și-au exprimat solidaritatea față de angajații din sectorul administrativ. Ei spun că personalul TESA este parte componentă a spitalului, care asigură buna funcționare a acestuia.
Este a patra zi de proteste la cel mai mare spital din județ. Salariaţii au afişat în curtea spitalului mesaje precum „STOP discriminării TESA”, „Vrem salarii decente”, „Vrem salarii, nu ajutoare sociale” şi ameninţă cu blocarea activităţii, dacă solicitările nu vor fi avea răspunsul scontat.


