Cel mai important meci al sezonului pentru Carpați Nehoiu abia acum urmează, cu toate că trofeul ligii a IV-a a fost adăugat deja în vitrina cu trofee. Nici succesele din sezonul regular, nici cele din play-off, cu toate că ultimele au fost examene importante, nu vor conta într-o dublă manșă cu o miză atât de mare, promovarea către fotbalul profesionist.
Din păcate pentru nehoieni, adversarul de care vor trebui să treacă este foarte dificil. Campioana județului Brăila a câștigat întrecerea vecină en-fanfare, neavând, practic, adversar. Victoria Traian va beneficia și de avantajul terenului propriu, în manșa dcisivă.
Istoria recentă a barajelor în care au fost implicate echipele buzoiene nu este cea mai fericită. În 2022, Voința Limpeziș promova în Liga a III-a după un baraj cu disputat contra celor din Gugești (Vrancea). Apoi, Montana Pătârlagele și Voința Lanurile au capotat pe rând, împotriva celor de la Hamangia Baia, respectiv CSM Adjud.
Meciul dintre Carpați și Victoria se joacă duminică, la Nehoiu, de la 18.00. Manșa retur se dispută o săptămână mai târziu, cu începere de la 17.00, ora fluierului de start fiind devansată, în caz că se va lăsa cu prelungiri sau penaltiuri.