Meci dificil, cu Csikszereda. Doar două zile de repaus pentru elevii lui Pustai

Meci dificil, cu Csikszereda. Doar două zile de repaus pentru elevii lui Pustai

Partidă dificilă, mâine, cu Csikszereda, la Miercurea Ciuc, pentru elevii lui Cristi Pustai. Staff-ul grupării din Crâng a trebuit să gestioneze o situație destul de delicată, întrucât fotbaliștii au avut la dispoziție doar două zile pentru refacere, după ce miercuri au jucat în șaisprezecimile Cupei României.

Dincolo de valoarea adversarei, echipă aflată pe un trend ascendent, Cristi Pustai și compania au de gestionat o situație destul de delicată, tipică mai degrabă grupărilor care evoluează în cupele europene, după formatul sâmbătă-miercuri-sâmbătă. Astfel după ce au trecut ieri, într-un meci care a durat 120 de minute, de Academica, buzoienii au la dispoziție doar două zile, pentru a se reface.

Cristi Pustai a mărturisit, de altfel, că pe parcursul săptămânii s-a confruntat cu dilema generată de programul aglomerat. Tehnicianul a oscilat între a trimite în teren, cu Academica, echipa tip, sau un unsprezece mixt, care să fi cuprins și jucători cu minute mai puține. În cele din urmă, a optat pentru așa-zisa formulă ideală, în speranța că partida de cupă va fi decisă la capătul celor 90 de minute. Partida dintre Csikszereda Miercurea Ciuc și FC Buzău este programată mâine, de la ora 11:00. (Andrei Solomon)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și