Publicat la: 19.12.2016. 18:07 / 584 views

MĂSURI DE SIGURANŢĂ. SĂRBĂTORILE DE IARNĂ SUNT ÎN ATENŢIA PREFECTURII

La ultima şedinţă din acest an a Colegiului Prefectural a fost adoptat un Plan de măsuri pentru perioada Sărbătorilor de iarnă. Instituţiile publice din subordinea Prefecturii vor veghea la liniştea şi sănătatea buzoienilor. Acestea au început deja să verifice produsele alimentare şi nealimentare tradiţionale şi vor aplica măsuri de siguranţă speciale în locaţiile publice.

carmangerieAstăzi a avut loc ultima şedinţă ordinară a Colegiului Prefectural din acest an calendaristic.

Reprezentanţii instituţiilor publice din subordinea Prefecturii Buzău au adoptat Planul de măsuri pentru perioada Sărbătorilor de Iarnă.

Instituţiile care răspund de punerea în practică a acestui plan, vor trebui să raporteze modul în care au fost îndeplinite sarcinile ce le revin până la data limită de 16 ianuarie, 2017.

Comercializarea cărnii şi a produselor din carne, dar şi a altor produse tradiţionale de Crăciun, alimentare sau nealimentare, va fi verificată de instituţiile abilitate.

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Direcţia de Sănătate Publică şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au declanşat deja acţiunile de control.

Poliţia, Jandarmii şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă vor avea grijă ca buzoienii să petreacă Sărbătorile în linişte, fără vreun eveniment major.

De asemenea, personalul acestor instituţii va verifica permanent comercianţii de materiale pirotehnice şi va supraveghea zonele în care vor avea loc focuri de artificii.

Şi unităţile de alimentaţie publică, unităţile de cazare şi pensiunile agro-turistice vor face obiectul unei atenţii speciale în această perioadă. (Corneliu Floriceanu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!