MAI VIN 25 DE AUTOBUZE LA TRANS BUS. ALTE COMUNE VOR ÎN ADI BUZĂU 2008

MAI VIN 25 DE AUTOBUZE LA TRANS BUS. ALTE COMUNE VOR ÎN ADI BUZĂU 2008

Veste bună pentru buzoieni. Încă 25 de autobuze vor fi aduse la Buzău pentru a deservi transportul public local. Vehiculele vor fi tot second hand şi se vor aduce tot din Olanda, iar în maxim trei luni ar putea fi deja pe traseu. Vestea a dat-o directorul societăţii care a anunţat că există cereri de la mai multe localităţi din jurul Buzăului de a face parte din reţeaua de transport local.

autobuz exteriorÎncă 5 comune din jurul Buzăului şi-au exprimat intenţia de a adera la ADI Buzău 2008, care le-ar permite să fie introduse în circuitul transportului local. Este vorba despre Gălbinaşi, Ţinteşti, Stâlpu, Berca şi Merei. Asta înseamnă că societatea de transport local va trebui să fie pregătită pentru a furniza servicii şi în aceste zone.

În acest sens, reprezentanţii Trans Bus au demarat deja procedurile de achiziţie pentru încă 25 de autobuze. Acestea vor fi tot second hand şi vor fi obişnuite, de 12 metri.

Reprezentanţii Trans Bus dau asigurări că autobuzele care vor fi aduse vor asigura atât confortul, cât şi siguranţa pasagerilor, chiar dacă vor fi la mâna a doua. (Mirela Copariu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Actualitate

Apel public: „Nu mai rupeți puieții!”

23.04.26 19:26 Ultima modificare 23.04.26 19:35

Edilii Buzăului îi roagă pe cetățenii orașului să protejeze pomișorii proaspăt  plantați și florile multicolore de persoanele răuvoitoare care le distrug. Astfel de vandalisme s-au…