Cel mai sângeros atac produs vreodată într-o unitate spitalicească s-a întâmplat în weekend, la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca. Un pacient, intrat în sevraj etilic, a semănat moarte printre colegii de salon și de la un alt salon. Arma crimelor: un stativ de perfuzii. Bilanțul este înfiorător: cinci morți și nouă răniți.
În miez de noapte, bărbatul, un localnic din Săgeata, cunoscut cu afecțiuni psihice pe fondul consumului execiv de alcool, a intrat în sevraj etilic. A luat un stativ de perfuzii și și-a îndreptat furia către colegii din salon, lovindu-i pe toți șase, la cap. În momentul în care a ieșit din salon a fost observat de o asistentă, de pe alt sector, dar care a dat alarma și l-a chemat pe paznicul aflat în alt parte a pavilionului. Între timp, agresorul a intrat în alt salon, unde erau doar femei, pe care le-a lovit cu bestialitate, iar la ieșirea din salon a fost pus pe fugă de paznicul alertat de asistentă. Individul s-a refugiat în al treilea salon unde a spart geamul și a ieșit în curte, aici dând nas în nas cu un echipaj de poliție aflat întâmplător în curte, cu un alt bărbat pe care l-au adus pentru internare. Criminalul a fost imobilizat.
Personalul medical a sunat la 112 și a solicitat trimiterea mai multor ambulanțe. La locul tragediei au fost mobilizate mai multe salvări și ambulanțe SMURD, precum și o autospecială pentru victime multiple. Trei dintre pacienți au decedat pe loc, ceilalți zece au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe, unde s-a activat planul alb.
În ciuda eforturilor medicilor, una dintre femei, în vârstă de 39 de ani a decedat la UPU. Pentru că Spitalul Județean nu are secție de neurochirurgie, cei nouă supraviețuitori au fost transferați la spitale din Capitală, unii cu elicopterul, alții cu o autospecială SMURD pentru victimpe multiple, trimisă de la București.
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat decesul unei alte paciente, care avea 88 de ani, bilanțul tragediei ridicându-se la cinci morți.
În continuare, doi pacienți transferați la spitale din capital sunt în stare gravă, ceilalți șase urmând să fie supuși unor intervenții chirurgicale.
Criminalul a fost scos de la Spitalul Săpoca și dus la Tribunal, unde magistrații au decis internarea nevoluntară, tot la Săpoca, pentru a se stabili, printre altele, dacă acesta a avut discernământ în momentul comiterii faptei. În permanență, agresorul a fost în custodia poliției, sub paza mascaților.
Individul, în vârstă de 39 de ani, a mai fost internat la Spitalul Săpoca, în urmă cu un an, tot din cauza consumului excesiv de alcool. Nicio autoritate nu a putut confirma dacă bărbatul din Săgeata suferea și de epilepsie și schizofrenie, așa cum ne-au relatat surse din rândul anchetatorilor. (Mihai Bunăziua)


