Pe Discovery Channel s-a difuzat în anii din urmă o emisiune care prezenta cele mai murdare meserii. La nivelul judeţelui Buzău, o astfel de meserie e cea de sortator de gunoaie la staţia înfiinţată de societatea de salubrizare la Gălbinaşi.
Muncitorii stau lîngă bandă ore întregi, iar prin mîinile lor trec zeci de tone de deşeuri, colectate în special din municipiul Buzău. Mirosul gunoaielor nu îi deranjează însă prea tare. Sunt echipaţi cu măşti speciale, care îi protejează de mirosurile grele. E de notat şi că hala în care lucrează e puternic ventilată. Lucrătorii se plâng mai mult de statul în picioare, timp de mai multe ore pe zi. În rest, spun ei, e un job ca oricare altul, după ce s-au obişnuit cu condiţiile. Vara este anotimpul pe care-l urăsc gunoierii, deoarece, din cauza căldurii, mirosurile sunt mai puternice.
O vorbă din popor spune că gunoiul unora este comoara altora. Zicala se potriveşte angajaţilor mai norocoşi de la staţia de sortare. Muncitorii au găsit pe bandă, în mai multe rânduri şi lucruri de valoare. De la mici bijuterii din aur, pînă la argintărie şi aparatură electronică. De asemenea, buzoienii au mai aruncat, în ultimul an, haine, pantofi şi chiar sticluţe de parfum nefolosite. Bunurilor de valoare li se adaugă şi deşeuri care nu-şi au locul în sacul galben. De la scutece pînă la prosoape şi resturi alimentare.
Zilnic, la Staţia de Sortare, ajung în medie circa 100 de tone de deşeuri.În jur de 15% din deşeuri sunt extrase de pe bandă şi predate apoi firmelor de reciclare.
(Andrei Solomon)


