O automacara de înălțime a fost amplasată în această dimineață lângă turnul cu ceas de la Primărie. Anul trecut, construcția a fost pusă în siguranță ca urmare a desprinderii unor bucăți de ornament de pe pereți. De această dată, muncitorii vor fixa jgheaburi pluviale, pentru a împiedica infiltrarea apei de ploaie în zidărie.
Odată cu finalizarea obiectivului din Piața Teatrului, care va deveni sediul 2 al Primăriei, Municipalitatea are în plan o renovare atentă a Palatului Comunal, care este și monument istoric.
Până când clădirea va intra în renovare, s-a intervenit asupra turnului cu ceas, deoarece începuseră să se desprindă bucăți din basoreliefuri, care puteau pune în pericol viața cetățenilor.
Basoreliefurile de pe turn au fost asigurate cu plasă metalică și pericolul a fost astfel înlăturat.
Lucrătorii s-au prezentat din nou astăzi pentru a finaliza lucrările de protecție.
Chiar dacă turnul Primăriei se află în zona închisă a șantierului din Piața Daciei și accesul trecătorilor nu este permis, lucrările de protecție erau, totuși, necesare, pentru că a reînceput lucrul la reabilitarea Pieței și muncitorii trebuie protejați, la rândul lor.


