Schimbare la vârful Prefecturii Buzău. Subprefectul Lucian Foca şi-a dat demisia din funcţie iar în locul său va fi numit subprefect Leonard Dimian, fost şef al Finanţelor de la Râmnicu Sărat pentru câteva luni, acum consilier la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău.
Generalul cu trei stele în rezervă, Lucian Foca şi-a dat demisia din funcţia de subprefect, la aproape un an de la numirea sa. Locul său va fi preluat de către Leonard Dimian, fostul şef al Finanţelor de la Râmnicu Sărat, în prezent consilier la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, care este susţinut de ALDE Buzău.
De reţinut faptul că că pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de joi exista un punct ce făcea referire la eliberarea din funcţie a unor prefecţi şi subprefecţi, iar Lucian Foca era unul dintre ei.
Generalul cu trei stele în rezervă Lucian Foca şi-a prezentat demisia înainte de terminarea şedinţei de guvern, astfel că s-a luat act de aceasta, înainte de a fi demis.
Lucian Foca a fost numit în funcţia de subprefect al judeţului Buzău în luna august a anului trecut. (Mirela Copariu)


