Locuri de veci cu pază. Se lucrează deja la noul Cimitir Municipal

Locuri de veci cu pază. Se lucrează deja la noul Cimitir Municipal

În incinta viitorului Cimitir Municipal a început etapa de săpături. A fost turnată fundația pentru clopotniță. Câinii comunitari și-au asumat deja asigurarea pazei permanente  față de oricine intră pe teritoriul lor.

Se lucrează deja la proiectul noului Cimitir Municipal din Micro XIV și, de la planșa de proiectare s-a trect pe teren, unde a fost declanșată etapa săpăturilor.

Șantierul nu a speriat haitele de câini, care continuă să stea tolăniți la umbră.

O suprafață din terenul pe care este amplasată parcarea din apropiere nu aparținea Municipalității, dar între timp situația s-a reglat și primăria poate interveni pentru reabilitare.

Parcarea se învecinează cu noul cimitir și pe acolo va fi una dintre intrările în incinta necropolei, care va fi protejată de un gard pe toată lungimea sa, iar în vecinătatea blocurilor va fi amenajat un parc.

Apropierea de viitoarele locuri de veci, poate și sunetele de clopot ori ceremoniile mortuare sunt deja motiv de stress pentru locuitorii din zonă dar viitorul parc, destul de generos, va estompa senzația de disconfort.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și