Echipe de muncitori, înarmate cu uneltele potrivite, au început demolarea unor locuri de joacă neconforme din municipiul Buzău.
Măsura a fost luată de Primărie ca urmare a controlului ordonat de Instituţia Prefectului. Au fost descoperite nereguli mai mari sau mai mici care au atras demontarea totală sau parţială a aparatelor defecte.
La locul de joacă de lângă PT 11, în apropiere de bulevardul Unirii, locuitorii au fost cuprinşi de nelinişte când au văzut că se demolează locul în care se jucau copiii şi nepoţii lor.
Oamenii consideră că aparatele s-au degradat din vina celor care ar fi trebuit să se ocupe de întreţinerea lor, dar şi că ei, locuitorii au o parte din vină.
Şapte dintre locurile de joacă vor fi reamenajate total, inclusiv incinta, iar în altele 4, modernizate anterior, aparatele existente vor fi reparate.
De asemenea, vor fi montate şi aparate noi, pe lângă leagăne, balansoare sau tobogane, precum şi dale din cauciuc.
Operaţiunea de reabilitare a locurilor de joacă va fi încheiată în aproximativ o lună de zile.
(Corneliu Floriceanu)



