SPAŢIU VERDE ÎN LOCUL UNUI DEPOZIT DE GUNOAIE.
Încă un depozit ilegal de gunoi menajer a fost desfiinţat de municipalitate şi transformat în spaţiu verde.
Pe un teren viran de la capătul străzii Aurel Vlaicu din cartierul Mihai Viteazul, lucrătorii de la Urbis au amenajat un părculeţ.
Părculeţul este încă în lucru, s-a adus pământ fertil, s-au pus bordurile şi chiar s-a trasat şi asfaltat o alee ramificată, pe marginea căreia au fost stabilite locurile pentru bănci.
Aleea este cam îngustă, ca de sens unic, şi va fi cam complicat pentru mămicile cu cărucioare care se vor intersecta pe traseu.
În primă fază, părculeţul va fi gazonat şi se vor planta flori. Băncile vor fi fixate şi ele pentru ca locuitorii cartierului să se poată odihni în aer liber.
La toamnă vor fi plantaţi şi arbori şi arbuşti iar părculeţul va deveni unul foarte cochet.
Cu condiţia ca persoanele care depozitau gunoaiele în această zonă, să nu-şi reia proastele obiceiuri. (Corneliu Floriceanu)




Praf in ochi pe cheltuiala noastra.