Legume sănătoase. Se va deschide și Casa Grădinarului în curând

Legume sănătoase. Se va deschide și Casa Grădinarului în curând

Casa în care locuiau grădinarul lui Marghiloman împreună cu familia va fi terminată în următoarea perioadă de timp. Acolo va fi înființată o fermă în care copii buzoienilor vo învăța să cultive legume și zarxavaturi. Un bucătar calificat îi va învăța să gătească sănătos.

O singură clădire de pe domeniul Marghiloman nu a fost încă reabilitată.

Este vorba despre Casa Grădinarului care servea ca reședință familiei care se ocupa de plantele din parcul dendrologic și care a intrat în reparații încă de anul trecut pentru a fi pusă la dispoziția copiilor.

Copiii vor fi îndrumați de specialiști în diferite domenii, printre care și un bucătar, de la care vor învăța să gătească sănătos folosindu-se de legumele și zarzavaturile semănate și crescute de ei.

Din păcate, din motive independente de voința Constructorului, reabilitarea Casei Grădinarului a fost stopată pentru o vreme.

Primăria a preluat prin transfer gratuit proprietatea asupra canalului Iazul Morilor, împreună cu comuna Vernești, pe care-l vor amenaja pentru irigații, dar și pentru agrement.

Mulți dintre buzoieni își mai amintesc de vremurile în care, de obicei sâmbăta și duminica, mergeau în Crâng să se plimbe cu barca.

Poate că Primăria se va gândi și la o astfel de activitate, am putea zice sportivă, care a dispărut cu totul de pe luciile din oraș.

2 Comentarii la: “Legume sănătoase. Se va deschide și Casa Grădinarului în curând

  1. propaganda electorala!

  2. Propaganda electorala !

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și