LEAGĂNE BANDAJATE CU SCOTCH. CUM SE FAC CONTROALELE ORDONATE DE PREFECT

LEAGĂNE BANDAJATE CU SCOTCH. CUM SE FAC CONTROALELE ORDONATE DE PREFECT

Mai multe instituţii abilitate din judeţ au primit ordin de la prefectură de a face un control de urgenţă la locurile de joacă din parcurile şi cartierele din municipiu dar şi din judeţ.

leaganNu demult, prefectul remarca faptul că locurile de joacă se degradează continuu şi multe dintre aparate „nu mai corespund fizic, moral şi tehnic”.

Înainte de a fi efectuat acest control, o echipă de la CampusTv a filmat două dintre locurile de joacă din cartierul Crâng, în zona turnurilor.

După efectuarea controlului, echipa a revenit la cele două locaţii pentru a remarca schimbările în bine.

Eroare. La filmarea de ieri nu a fost observată niciun fel de reparaţie sau înlocuire a aparatelor pentru copii.

Singura remediere care se poate observa cu ochiul liber a fost aplicată unui leagăn dublu, a cărei bară s-a rupt. Aceasta a fost legată cu o sârmă şi bandajată cu scoci, dar soluţia se pare că nu a fost eficientă.

Poate că în locurile de joacă din parcuri a mai fost vopsit gardul pe undeva dar, în rest, rezultatul echipei este egal cu zero.

(Corneliu Floriceanu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și