Avanpremiera și premiera spectacolului “Lampa lui Aladdin” au avut un real succes. Sala Teatrului “George Ciprian” a fost arhiplină la ambele spectacole din weekend. Atât copiii, cât și adulții s-au bucurat de piesa jucată savuros de actori buzoieni. Următoarea reprezentație este programată pe 13 noiembrie.
Piesa “Lampa lui Aladdin”, jucată sâmbătă, în avanpremieră, apoi duminică, în premieră, se anunță una dintre cele mai solicitate spectacole de la Teatrul “George Ciprian”. Cei mai încântați dintre spectatori au fost copiii, dar și părinții, și bunicii au savurat momentele de intrigă continuă, într-o comedie de neratat.
”Lampa lui Aladdin” este rezultatul unui proiect în premieră. Piesa este jucată, în majoritate, de actori buzoieni. Ionuț Ghinea (Aladdin), care este și regizorul spectacolului, Cristi Martin (Duhul Lămpii), Anda Pantiș (Prințesa Jasmine), Felicia Cruceru (slujitoarea Dalia), Dan Răspopa (Sultanul) și Zabi Tudor (mama lui Aladdin) au dat viață personajelor îndrăgite, alături de bucureșteanul Radu Pavel (Vrăjitorul).
Plin de culoare, de decoruri inedite și atractive, spectacolul a fost realizat în parteneriat cu Liceul de Arte ,,Margareta Sterian” Buzău.
După fiecare reprezentație, au fost ropote de aplauze pentru actorii care au salutat și mulțumit în fața publicului.
Următorul spectacol al piesei “Lampa lui Aladdin” va fi pe 13 noiembrie.