Buzăul a fost primul judeţ care a transmis situaţiile centralizate şi raportul final al alegerilor către Biroul Electoral Central. Organizarea a fost schimbată radical, iar preşedinţii secţiilor de votare au reuşit într-un timp record să predea sacii cu buletinele de vot. Operatorii de calcul au avut ceva probleme cu predarea tabletelor către specialiştii de la STS.

Preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare au fost întâmpinaţi de un labirint amenajat în faţa Consiliului Judeţean, asfel încât să fie evitată îmbulzeala, aşa cum s-a întâmplat la primul tur. Măsura a fost decisă de conducerea Prefecturii şi a stârnit zâmbete şi aprecieri din partea majorităţii reprezentanţilor secţiilor de votare.
După ce au parcurs traseul sinuos al labirintului, preşedinţii şi locţiitorii au primit bilete de ordine şi şi-au aşteptat rândul, în sala mare a Consiliului Judeţean, pentru a preda documentele la sediul Biroului Electoral Judeţean.
Separaţi de preşedinţii secţiilor de votare, operatorii de calcul au avut ceva mai mult de aşteptat pentru a preda, către specialiştii STS, tabletele folosite pentru validarea cărţilor de identitate. Ei au aşteptat la rând în mai multe corturi amenajate lângă sediul Prefecturii.
Descărcarea datelor înregistrate de tabletele folosite în cele 426 de secţii a decurs mai greu, dar operatorii au sesizat schimbarea modului de organizare.
Buzăul a fost primul judeţ care a transmis raportul final către Biroul Electoral Central. (Mihai Bunăziua)


