ANGAJAŢII RER AU FĂCUT CURĂŢENIE PE CALEA FERATĂ DIN SIMILEASCA.
La Primăria Municipiului Buzău s-au făcut numeroase sesizări cu privire la mizeria depozitată la marginea oraşului Buzău, în zona Simileasca, în apropierea căii ferate Buzău – Nehoiaşu. Astăzi, angajaţii societăţii de salubritate au descins în zonă de unde au ridicat zeci de tone de deşeuri.
După ce zona va fi curăţată accesul auto se va restricţiona cu ajutorul unor bariere pentru a se limita numărul celor aruncă aici gunoiul.
De asemenea, din acest an societatea de salubritate va întreprinde controale pentru verificarea celor care nu au contracte pentru ridicarea gunoiului. Cei găsiţi în neregulă vor fi amendaţi.
În acest program de ecologizare demarat de RER Ecologic vor intra mai multe zone mărginaşe ale oraşului, transformate de cetăţeni în gropi de gunoi ilegale.



