La omul sărac … nici Zeița Fortuna nu trage

La omul sărac … nici Zeița Fortuna nu trage

Gloria ratează o șansă mare de a-și îmbogăți zestrea destul de săracă a punctelor. Buzoienii au fost egalați în ultimul moment al partidei dintr-un penaty. Imediat după golul oaspeților, arbitrul Mihuleac a fluierat finalul meciului.

Gloriei nu i-a lipsit curajul azi, într-un meci din care se simțea că se pot obține trei puncte mari. Arădenii, scoși teoretic din ecuația play-off-ului, au venit în Crâng fără vreo motivație specială, iar acest lucru s-a văzut după primele cincisprezece minute, dominate de oaspeți.

Buzăul a avut prima ocazie mare în minutul 12, la șutul expediat de Benavente de la marginea careului, balonul fiind deviat în corner de goalkeeperul Iliev. Oaspeții au trecut la rându-le de două ori pe lângă deschiderea scorului, prin Van Durmen și Danciu, ambii trăgând tot din preajma liniei de șaisprezece metri. Până la pauză, nu s-a înscris, cu toate că jocul a avut ritm.

Aproape imediat după reluare, Gloria putea da lovitura din Ciranni. Belgianul s-a aflat la finalizare după o combinație ticluită frumos de buzoieni. De la 10 metri însă, fundașul lateral al Gloriei a „bărbierit” balonul cu stângul iar traiectoria acestuia a ocolit poarta. După câteva minute, Ișfan a șutat la colțul lung, chiar din căciula careului mare, însă balonul a trecut puțin pe lângă.

Cea mai mare ocazie a meciului i-a aparținut lui Luckassen. Olandezul nu a reușit să îl învingă pe Iliev, chiar dacă scăpase singur cu portarul. La poarta cealaltă, Harrison a șutat pe lângă, din poziție ideală. în cele din urmă, Dobrosavlevici a deschis scorul pentru Gloria în minutul 87, trimițând în poarta goală, la capătul unei lovituri de colț.

Când se părea că buzoienii vor avea parte, în sfârșit, de un final fericit, a picat penalty-ul acordat oaspeților. Lovitură corect acordată, dacă prelungirile n-ar fi expirat deja de vreo două minute. A transformat Vali Costache, om pe care Gloria a încercat, la un moment dat, să-l racoleze. 1-1 la final, după o repriză secundă bună, un penalty neacordat de Mihuleac (min 85) și vreun minut și jumătate de „prelungiri la prelungiri”.

Gloria acumulează 20 de puncte, e tot lanternă și e la 6 puncte de penultima clasată Slobozia. Etapa viitoare, misiune imposibilă în Gruia, contra CFR-ului lui Dan Petrescu.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și