La minut. Fotografii plătite în Parcul Marghiloman

La minut. Fotografii plătite în Parcul Marghiloman

Fotografiile de nuntă costă de două ori. Mai întâi se plătesc la fotograf, la bucată apoi, dacă alegi ca decor Parcul Marghiloman mai achiți o sumă și la Vila Albatros. De persoană.

Tinerii căsătoriți care vor să imortalizeze marele eveniment din viața lor trebuie să aibă pregătiți banii necesari pentru a primi permisiunea să facă fotografii în Parcul „Alexandru Marghiloman”

Poate că nu ar fi rău ca edilii orașului să mai studieze încă o dată catastiful cu taxe și impozite în vigoare căci ar putea să mai existe ascunse printre rânduri și alte ciudățenii.

Viceprimarul Apostu recunoaște că este doar o scăpare a decidenților din Primărie care urmează să fie remediată de urgență prin eliminarea taxei respective, care se pare că a pornit de la ideea că fotograful încasează bani pentru ședințele foto.

Tariful celor de la Albatros ar fi de 20 de lei pentru fiecare persoană din „poză” dar Parcul Marghiloman este public și nu este tocmai potrivit să introduci o taxă pentru cuplurile de tineri căsătoriți, chiar dacă oficierea căsătoriei civile a fost întreruptă la Vila Albatros de o bună perioadă de timp.

Noile familii se căsătoresc în noua locație de pe Bulevardul Unirii dar preferă să facă fotografiile de la căsătorie și în locurile emblematice ale Buzăului, chiar și în fața Palatului Comunal.

Desigur, fără a plăti taxe.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și