LA COSTEŞTI SE FABRICĂ PANOURI SOLARE. PROIECTUL A FOST FINANŢAT CU FONDURI EUROPENE

LA COSTEŞTI SE FABRICĂ PANOURI SOLARE. PROIECTUL A FOST FINANŢAT CU FONDURI EUROPENE

Primul dintre cele 10 proiecte vizate a fost proiectul „Înfiinţare unitate de producţie a panourilor solare”, amplasat în localitatea Costeşti.

panouri solareLa vremea respectivă, proiectul promitea să fie de succes, mai ales că demarase şi programul naţional „Casa Verde”, iar panourile solare erau vizate de acest proiect.

Însă, în 2012, când au fost produse primele panouri, programul „Casa Verde” nu mai funcţiona, iar piaţa de desfacere s-a micşorat.

Fabrica înfiinţată este singurul producător de panouri solare destinate preparării apei calde menajere din România şi, dacă nu ar fi existat finanţarea nerambursabilă de 70% prin PNDR, probabil că nici afacerea nu ar fi existat.

Tot astăzi a fost vizitat şi proiectul „Fermă de porci” din localitatea Glodeanu Siliştea, iar până pe 11 iulie vor fi vizitate şi celelalte 8 proiecte vizate.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și