JURĂMÂNT CU REPETIŢIE. KATI ORZEA A JURAT DE DOUĂ ORI

JURĂMÂNT CU REPETIŢIE. KATI ORZEA A JURAT DE DOUĂ ORI

Filiala ALDE de la Buzău a hotărât înlocuirea consilierului municipal Mihai Alexandru cu alt mebru de partid. Aleşii municipali au validat instalarea noului consilier în fotoliul rezervat Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor. Dintr-o eroare de procedură, jurământul a fost depus de două ori.

consiliera ALDEFiliala buzoiană a Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor a decis să-l înlocuiască pe consilierul municipal Mihai Alexandru cu un alt membru de partid. Aleşii locali au validat schimbarea, iar Kati Orzea, noul consilier ALDE, a depus jurământul, conform regulilor.

Atenţi la legalitatea desfăşurării şedinţelor CLM, consilierii municipali şi-au dat seama că jurământul noului consilier nu a fost corect, pentru că lipsea Biblia.

Astfel, Kati Orzea de la ALDE a trebuit să mai jure încă o dată că va lucra în folosul comunităţii, de data aceasta cu mâna pe Biblie.

Poate că ar fi bine ca aleşii municipali să fie la fel de vigilenţi şi în legătură cu proiectele de hotărâre pe care le votează pentru că, în ultimul timp, în Consiliul Local se tot întâmplă să se revoce ce s-a aprobat într-o şedinţă anterioară. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și