O singură handbalistă de la Gloria va face parte din lotul României, la turneul preolimpic din Muntenegru. Este vorba despre extrema Ana Maria Iuganu, prezență constantă sub tricolor. Selecționerul Adi Vasile a renunțat atât la Alina Ilie, cât și la Alexandra Subțirică.
Ana Maria Iuganu va fi singura echipieră a Gloriei care va îmbrăca tricoul naționalei, la turneul preolimpic din Muntenegru. Dacă în mandatul lui Bogdan Burcea, atât interul Alina Ilie cât și pivotul Alexandra Subțirică deveniseră prezențe constante la întrunirile lotului național, Adi Vasile a preferat să se dispenseze, de data aceasta, de serviciile celor două handbaliste de la Gloria.
Joi este programată plecarea lotului României către Muntenegru, țară gazdă a turneului preolimpic.Tricolorele vor juca la Podgorica, împotriva Norvegiei și a țării gazdă, urmând ca primele două clasate să obțină pașapoartele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Adrian Vasile a oferit și o explicație, pentru felul în care au fost făcute convocările. Având în vedere miza turneului, dar și valoarea echipelor pe care le va întâlni România, unul dintre cele mai importante criterii a fost experiența.
La turneul preolimpic, România va juca pe 20 martie cu Norvegia, urmând a disputa ultima partidă o zi mai târziu, cu Muntenegru.
Din păcate, Ana Maria Iuganu se va afla la ultima convocare ca jucătoare a Gloriei, extrema născută la Roman fiind deja transferată la Bistrița. (Andrei Solomon)


