ISTORIA JUDEŢULUI BUZĂU. MANUAL PENTRU CURSUL OPŢIONAL DE ISTORIE LOCALĂ

ISTORIA JUDEŢULUI BUZĂU. MANUAL PENTRU CURSUL OPŢIONAL DE ISTORIE LOCALĂ

Astăzi, în amfiteatrul Colegiului Naţional Pedagogic „Spiru Haret”, a fost lansat manualul Istoria Judeţului Buzău. Este un manual pentru clasa a VII-a, folosit ca suport didactic la cursul opţional de istorie locală. La eveniment au fost prezenţi autorii, elevi ai claselor a VII-a, profesori de istorie şi reprezentanţii autorităţilor locale.

manual istorie 1Colegiul Naţional Pedagogic „Spiru Haret” a fost astăzi gazda unui eveniment memorabil pentru municipiul Buzău: lansarea oficială a primului manual de istorie locală.

Este vorba despre „Istoria Judeţului Buzău”, un manual folosit ca suport didactic pentru cursul opţional de istorie locală pentru clasa a VII-a.

Susţinătorul cel mai convins al noului manual opţional este chiar primarul municipiului, care a creat toate premisele ca elevii să îl primească chiar de la început de an şcolar.

Nu se putea ca de la acest eveniment să lipsească tocmai membrii colectivului care a elaborat acest manual opţional de istorie locală. Coordonatorul a fost comandorul în rezervă Marius Adrian Nicoară, doctor în ştiinţe militare, specialitatea istorie.

Marele absent de la eveniment a fost cel de-al patrulea autor, istoricul Valeriu Nicolescu, aflat peste hotare în aceste zile.

Împreună cu cei care au contribuit la apariţia manualului opţional, primarul Constantin Toma a dăruit câte un exemplar din Istoria Judeţului Buzău tuturor celor prezenţi la lansare.

Toate clasele a VII-a din Colegiul Pedagogic au ales deja manualul de istorie locală, ca obiect de studiu opţional.

Municipalitatea pregăteşte un alt proiect educaţional pentru anul următor: un alt manual opţional, de data aceasta despre geografia judeţului Buzău. (Corneliu Floriceanu)

Publicat de: Editat de:
Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și