”Nu avem nevoie să atragem investitori, vor veni ei la noi”, a fost reacţia edilului-şef Constantin Toma, întrebat de politica de dezvoltare a economiei locale. Şeful din Palatul Comunal a invocat ”greaua moştenire”, când a venit vorba despre lipsa unui mediu atractiv pentru investitori. În plus, se aşteaptă deblocarea organigramei, pentru a fi înfiinţat un birou special pentru a creiona o strategie de dezvoltare economică.
Când vine vorba despre atragerea investitorilor, una dintre promisiunile de campanie de anul trecut, primarul Constantin Toma declară că, decomadată, administraţia actuală este nevoită să acopere lacunele lăsate de vechea conducere din Palatul Comunal. Pentru încurajarea mediului de afaceri există, însă, câţiva paşi făcuţi în ultimul an.
O altă piedică este reprezentată de imposibilitatea pentru moment de a înfiinţa un birou de dezvoltare în cadrul Primăriei, urmare a blocării, pentru a doua oară, a organigramei.
În acest an, investitorii deja existenţi în municipiul Buzău au contribuit semnificativ la bugetul local. Doar în primele trei luni, suma încasată la Taxe şi Impozite a fost de aproape 18 milioane de lei, reprezentând peste 60% din gradul de colectare din partea firmelor. (Mihai Bunăziua)


