În prima şedinţă a Consiliului Local Municipal Buzău din acest an va fi pus în discuţie Bugetul pentru 2016.
Proiectele pe investiţii care vor fi supuse aprobării consilierilor nu sunt de anvergură.
În afară de reînnoirea sistemului de alarmare antiaeriană sau în caz de calamitate, primăria mai are de finalizat cele două corpuri de la Hasdeu, începute anul trecut, plus dotările necesare.
Tot pe această listă figurează şi cele patru containere modulate care vor servi drept locuinţe pentru 4 cazuri sociale, dar şi o serie de asfaltări în cartierul Orizont.
De asemenea, va fi reabilitat iluminatul public în cartierele Unirii Sud, Dorobanţi, Broşteni şi Micro V.
O investiţie mai deosebită ca importanţă şi nu neapărat ca valoare va fi făcută pentru realizarea Registrului spaţiilor verzi din municipiu.
Din momentul în care Registrul va fi finalizat, ar trebui ca niciodată, niciun fel de chioşc sau altă construcţie să nu mai fie amplasate pe spaţiile verzi ori ca acestea să capete altă destinaţie.
Tot în acest an, vor trebui investiţi bani şi pentru realizarea studiilor de fezabilitate pentru străzile cuprinse în proiectul Marea Asfaltare, cu bani împrumutaţi de la BERD.
(Corneliu Floriceanu)




„Marea asfaltare” !!!!!
IAR ?!?!
a, stai, ca vin alegerile si trebuie iar facut recensamantului fraierilor din Buzau…