Investiție importantă în sud-vestul județului Buzău. Apeduct de 60 de kilometri, proiect aproape de final

Investiție importantă în sud-vestul județului Buzău. Apeduct de 60 de kilometri, proiect aproape de final

În 2024, Compania de Apă Buzău se află în faza finală de amenajare a unui apeduct în lungime de aproximativ 60 kilometri, prin intermediul căruia peste 26.000 de oameni din nouă comune din zona de sud-vest a judeţului vor avea acces la apă potabilă.

Plecând de la situaţia apei din comuna Amaru, cu apă netratabilă, în afara parametrilor calităţii Legii Apei Potabile, imposibil de consumat sau de utilizat pentru activităţile gospodăreşti, Compania de Apă a luat decizia de a amenaja un apeduct prin intermediul căruia să poată dirija apă locuitorilor din Amaru.

Ţinând cont de faptul că la nivelul judeţului Buzău a fost descoperită o importantă sursă de apă, operatorul a extins proiectul apeductului către alte patru comune din zona de câmpie – Breaza, Mihăileşti, Năieni şi Movila Banului.

Potrivit reprezentanților operatorului regional de apă și canalizare, în zona de câmpie a judeţului Buzău, condiţiile meteorologice actuale, influenţate de schimbările climatice şi încălzirea globală, agricultura şi industria s-au văzut nevoite să se adapteze acestora, iar cea care a avut de suferit a fost pânza freatică, mai ales din cauza utilizării intense a îngrăşămintelor. Pe perioade lungi de timp, această situaţie s-a reflectat şi în calitatea apei utilizate pentru consumul populaţiei.

Potrivit conducerii Companiei de Apă Buzău, pentru proiectele viitoare de alimentare cu apă se ia calcul utilizarea apelor de suprafaţă ca alternativă la cele subterane, ceea ce înseamnă costuri de tratare şi transport mai mici şi asigurarea unor debite mult mai ridicate.

6 Comentarii la: “Investiție importantă în sud-vestul județului Buzău. Apeduct de 60 de kilometri, proiect aproape de final

  1. Magistrala trece prin sudul satului ȘARÂNGA,com.Pietroasele,sat in care ,datorită presiunii mici a apei,nu declanșeaza instantul pe bulelie . Poate fi alimentat și satul din această magistrală ? Cine trebuie să facă demersurile ?

  2. Vă bucurați degeaba,când plouă o să aveți apă tulbure la chiuvetă ,inevitabil.Dar și prețu-i bun…pentru companie nu pentru consumator,că trebuie să plătim și salariile armatei de angajați pe criterii politice cât și cheltuielile cu parcul auto care de cele mai multe ori autoutilitarele sînt folosite în scop personal de către angajați.

  3. Foarte bine ! Cînd o să avem apa potabila la roninet și în Com Viperesti Sat Tronari,? Mă refer la toti locuitori din acest sat! Deja au fost demarate o serie de lucrări.

  4. Cand ajunge în Cojanu?

  5. Acum trebuie sa mai pună câțiva lei la factura ca se fac „investiții”

  6. FOARTE BINE!
    FELICITARI!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și