Mai multe echipaje de jandarmi au fost deplasate, azi, la Spitalul Judeţean, pentru a menţine ordinea, în zona Unităţii de Primiri Urgenţe.
Curtea celei mai mari unităţi spitaliceşti din judeţ a fost, azi, luată cu asalt, de rudele unui tânăr lovit ieri, de o maşină, în cartierul Mihai Viteazul. Intervenţia forţelor de ordine vine pe fondul scandalului provocat de două familii.
Poliţiştii au intervenit ieri, după accidentul auto, pentru a aplana conflictul iar azi, la spital, au fost instituite măsuri pentru a evita orice conflict între rudele victimei şi cele ale şoferului. Tânărul de 21 de ani fusese lovit de maşină chiar în timp ce se afla pe trotuar şi prezenta traumatisme multiple atât în zona toracico-abdominală cât şi în zona facială. El a fost operat de urgenţă şi este stabil hemodinamic.
În cazul victimei, medicii de la Spitalul Judeţean au solicitat un elicopter cu care să-l transporte pe tânăr la o clinică din Capitală, cel mai probabil Spitalul Floreasca.
Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Şoferul, un tânăr de 19 ani, a fost testat ieri cu aparatul Drager iar rezultatul a fost negativ. Rudele victimei susţin că accidentul auto ar fi fost provocat intenţionat, pe fondul unui conflict mai vechi între cei doi tineri. (Andrei Solomon)


