Strada Chiristigii, unde îşi are sediul şi Poliţia Judeţeană, este extrem de aglomerată în anumite perioade din zi.
Tot aici se află şi una dintre cele mai mari şcoli gimnaziale din oraş şi la orele în care copiii intră sau ies de la cursuri, zeci de maşini circulă în zonă.
Şi din acest motiv, la intersecţia cu strada Frăsinet se formează adevărate dopuri care, uneori, blochează circulaţia pe perioade destul de lungi.
Deocamdată nu s-a găsit o soluţie pentru descongestionarea intersecţiei, dar se crede că un sens giratoriu ar putea rezolva problema.
Responsabilii din Primărie caută o soluţie care să rezolve situaţia şi care să coste cât mai puţin.
Poate că un prim-pas care ar trebui făcut în acest caz ar fi interzicerea staţionării în apropierea intersecţiei.
Banda din dreapta a străzii Chiristigii este veşnic ocupată de maşinile parcate în faţa fostului ANIF şi care strangulează circulaţia la intersecţie.
Luni reîncep şcolile şi aglomeraţia va fi din nou la putere pe Chiristigii.
(Corneliu Floriceanu)




Trebuie neaparat facuta strada de la Sala Sporturilor la Rond Orizont, astfel si Frasinet si Chiristigii se vor sufoca.
Dar nu sperati de la mmamelucii astia politici, ca saracii gandesc tot la nivel de tarani parveniti…