Întârzieri la „Saligni”. Se așteaptă răspunsul la contestarea licitațiilor.

Întârzieri la „Saligni”. Se așteaptă răspunsul la contestarea licitațiilor.

Întotdeauna contestațiile la licitații generează întârzieri mai mici sau mai mari în realizarea unor lucrări publice. Câștigătoarea licitației pentru reabilitarea și modernizarea a 12 străzi finanțate prin programul „Anghel Saligni” a fost contestată de celelalte participante. Este așteptat răspunsul oficial de la CNSC.

Contractul pentru modernizarea unor străzi din Buzău, care fac parte din programul de finanțare „Anghel Saligni”, a revenit firmei Strabag în urma licitațiilor organizate de Primăria Municipiului Buzău.

Celelalte două firme participante la licitații au făcut contestație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor și până la sosirea răspunsului oficial nu pot fi demarate lucrările de reabilitare și modernizare.

Dacă decizia va fi favorabilă se va continua procedura de semnare a contractului cu firma clasată pe primul loc.

Dacă va fi negativă, s-ar putea aqjunge la Tribunal, ceea ce ar putea genera întârzieri foarte mari.

Printre cele 12 străzi din Buzău precum Bălcescu, Averescu, Stadionului, Titulescu, Drăgăicii sau Spătarului care sunt destul de mari, celelalte sunt drumuri mai mici sau medii.

Un comentariu la: “Întârzieri la „Saligni”. Se așteaptă răspunsul la contestarea licitațiilor.

  1. Păi e dreptul lor legal să conteste dacă se consideră nedreptățite. Că s-a întârziat asfaltarea străzilor nu sunt firmele contestatare vinovate, cum s-ar înțelege din acest articol, sunt cei care au scos după ani mulți la licitație un astfel de proiect.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și