Sâmbătă, la Sala Nicu Constantinescu din Primăria Buzău a avut loc o întâlnire extrem de emoţionantă. Primarul Constantin Toma a primit o delegaţie de peste o sută de primari din Republica Moldova, invitaţi să participe la spectacolul “Din Suflet Românesc”, de sâmbătă seara. De asemenea, în aceeaşi atmosferă de sărbătoare, scriitorii Mihai Sălcuţan şi Nicolae Peneş au lansat două volume dedicate marelui om politic Alexandru Marghiloman.
Extrem de emoţionat, primarul Constantin Toma a primit delegaţia de peste o sută de primari din Republica Moldova. Edilul şef a dat citire, cu lacrimi în ochi, declaraţiei de Unire semnată săptămâna trecută de consilierii locali.
În cadrul aceleaşi întâlniri, doi autori buzoieni au lansat două volume dedicate omului politic Alexandru Marghiloman. Nicolae Peneş, autorul celor două volume „Alexandru Marghiloman, Lordul Valah”, şi-a exprimat bucuria de a participa la un astfel de eveniment.
Şi scriitorul Mihai Sălcuţan, autorul volumului „Poduri de Prut” a vorbit cu emoţie despre Alexandru Marghiloman şi despre însemnătatea evenimentului organizat de Primăria Buzău.
Pe lângă volumele scriitorilor buzoieni, oaspeţii au primit din partea municipalităţii cadouri simbolice. (Mirela Copariu)



