Întâlnire Ciolacu – Toma – Lungu, la Palatul Comunal. Edilul Toma, după discuții: „Va fi armonie, va fi pace, va fi dragoste…”

Întâlnire Ciolacu – Toma – Lungu, la Palatul Comunal. Edilul Toma, după discuții: „Va fi armonie, va fi pace, va fi dragoste…”

Întâlnire importantă, astăzi, la Palatul Comunal! Cu aproape două ore înainte de ședința ordinară a Consiliului Local Municipal, primarul Constantin Toma  a fost vizitat de către de Marcel Ciolacu, președintele CJ Buzău, și de către deputatul Romeo Lungu, președintele Organizației Județene Buzău a PSD.

Se anunța o întâlnire tensionată, mai ales în contextul în care, zilele trecute, invitat la câteva  emisiuni tv și radio, edilul Buzăului a făcut noi declarații împotriva  fostului premier Marcel Ciolacu, pe care, practic, îl face principal responsabil pentru criza economică prin care trece țara.

Dacă înainte de ședința CLM nu a dorit să facă declarații referitoare la întâlnirea în trei, edilul Constantin Toma a declarat, la finalul ședinței de consiliu, că discuția a fost una pașnică și s-a axat doar pe chestiuni legate de administrație, ”despre proiectele județului Buzău”.  Întrebat dacă cei doi s-au împăcat, primarul Constantin Toma a răspuns pe un ton ce părea mai degrabă ironic: „Va fi armonie, va fi pace, va fi dragoste, vine 1 Martie și totul va fi ok!”.

Constantin Toma a revenit, de data aceasta pe un ton mai serios, și a dat de înțeles că intenționează să nu îl mai critice, în mass-media, pe fostul premier Marcel Ciolacu.

La rândul său, Marcel Ciolacu, cel are a fost atacat în rafală de către edilul Toma în ultimele săptămâni, a mărturisit din start că întâlnirea a avut loc la inițiativa deputatului Romeo Lungu, președintele PSD Buzău. Șeful CJ Buzău a confirmat că discuțiile s-au purtat într-o atmosferă civilizată și că s-au centrat pe întocmirea unor viitoare proiecte comune de infrastructură.

Rămâne de văzut acum cât de durabilă va fi pacea din Organizația Județeană Buzău a PSD și dacă edilul Toma se va putea abține de la noi declarații acuzatoare la adresa fostului premier, Marcel Ciolacu, fiind cunoscută relația de prietenie dintre edilul Buzăului și premierul liberal Ilie Bolojan.

Un comentariu la: “Întâlnire Ciolacu – Toma – Lungu, la Palatul Comunal. Edilul Toma, după discuții: „Va fi armonie, va fi pace, va fi dragoste…”

  1. Sa fim sincerity Toma critical psd presed grindeanu care doar zice o fraza catre bolojan adika marine prin gard sorry cuvintul insa o !!! Intrebare ce zice psd despre pret motorina aia mai slab calitativa egal 9 lei despre pupaturi si impacarii stim o zi excelenta doar este ziua ungurilor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și