Potrivit legislaţiei în vigoare, din momentul în care oficial s-a încheiat campania, ar fi trebuit îndepărtate toate însemnele electorale din apropierea secţiilor de votare.
În foarte multe dintre cazuri, chiar în apropierea unităţilor de învăţământ unde sunt organizate secţii de votare, sunt afişe sau bannere electorale ale diferiţilor candidaţi.
Acest lucru nu este văzut cu ochi buni de electorat, iar în multe dintre cazuri buzoienii consideră că procesul electoral poate fi influenţat.
Partidele politice care au montat bannerele şi au lipit afişele, dar şi Primăria, ar fi trebuit să ia măsuri şi să îndepărteze materialele de propagandă.



