În această dimineaţă, în satul Stănceşti din comuna Vadu-Paşii a fost descoperit cadavrul unui bătrân, de către un vecin care mai avea grijă de el.
Dan Miclea, în vârstă de 83 de ani se întorsese de curând din spital, unde fusese internat pentru probleme cu inima. Locuia singur si era ingrijit ocazional de un vecin, cel care, de altfel, i-a si descoperit cadavrul in aceasta dimineata.
Cu ceva timp în urmă, bătrânul îşi pierduse fiica, decedată din cauza cancerului. După ce s-a întors de la înmormântare, nu a mai fost acelaşi om. Stătea mai tot timpul în casă, nu mai mânca şi era lipsit de vlagă.
Deşi vecinii înclină să creadă că omul s-a aruncat în fântână de bună voie, ei speră ca anchetatorii să stabilească că a fost doar un accident, pentru ca bătrânul să poată beneficia de serviciile religioase şi să fie înmormântat creştineşte.
Tot vecinii au fost cei care au anuntat familia despre decesul barbatului in varsta de 83 de ani. Cadavrul a fost transportat la morgă iar casa a rămas păzită doar de cainele legat în lanţ, singurul care i-a fost aproape in ultima vreme batranului.
ÎNECAT ÎN FÂTÂNĂ. UN BARBAT DE 83 DE ANI A FOST GĂSIT MORT ÎN PROPRIA FÂNTÂNĂ


