Autorităţile au fost alertate sâmbătă, în jurul orei 11, prin numărul de urgenţă 112. Echipajul de salvare trimis de pompieri a intervenit şi a scos din apele râului Buzău cadavrul unui tânăr de aproximativ 35 de ani. Nu se ştiu, însă, circumstanţele în care a decedat bărbatul, dar se pare că s-ar fi înecat cu câteva ore bune înainte să fie alertaţi pompierii. Cadavrul a fost recuperat şi preluat de medicii de pe ambulanţă, care nu au putut decât să constate decesul.
Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală. Autorităţile urmează, acum, să demareze procedurile de identificare a tânărului decedat. Este al patrulea caz de înec înregistrat în vara aceasta, în judeţul Buzău. Autorităţile atrag atenţia asupra riscurilor la care se expun toţi cei care fac baie în locuri neamenajate. (Andrei Solomon)


