Veşti bune dinspre Consiliul Judeţean. În acest an încep lucrările de reabilitare pe patru tronsoane importante de drum din judeţul Buzău. Banii necesari reabilitării infrastructurii provin fie din fonduri europene, fie de la Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Petre Emanoil Neagu, preşedintele Consiliului Judeţean, a făcut anunţul care îi interesa pe mulţi dintre buzoieni. S-au demarat deja lucrările pentru reabilitarea a 4 tronsoane importante din drumuri judeţene extrem de tranzitate.
În cazul DJ 203K, tronsonul Mărăcineni – Podu Muncii, vor începe lucrările în teren, în timp ce porţiunea Mărăcineni – Robeasca este la faza de proiectare.
Alte două tronsoane importante vor intra în reabilitare, Vintilă Vodă – Bisoca şi Pârscov – Brăeşti, însă acestea sunt încă în stadiul de licitaţie.
De asemenea, Consiliul Judeţean se va preocupa în această vară de asfaltarea mai multor drumuri din judeţul Buzău, în total însumand peste 60 de kilometri de covor asfaltic. (Mirela Copariu)


