Incendiu devastator la Gura Teghii. Două elicoptere, sosite să ajute la stingerea focului

Incendiu devastator la Gura Teghii. Două elicoptere, sosite să ajute la stingerea focului

Sunt zile de foc, la propriu, pentru pompierii buzoieni, care sunt nevoiți să intervină simultan pentru stingerea mai multor incendii de vegetație. De departe, cea mai solicitantă misiune este cea de stingere a incendiului de litieră izbucnit zilele trecute în Masivul Penteleu, pe raza comunei Gura Teghii.

Deoarece forțele de intervenție aflate pe teren nu mai puteau face față situației, zona fiind greu accesibilă, a fost solicitat ajutorul Inspectoratului General de Aviație. La fața locului au fost trimise două elicoptere de tip Black Hawk, dotate cu sistemul Bambi Bucket. Pe toată durata zilei de luni, s-au efectuat 19 aruncări cu apă.

Misiunea de stingere a incendiului de pe Masivul Penteleu a continuat și astăzi, 8 iulie. Încă de dimineață, elicopterele au revenit și au aruncat cantități mari de apă deasupra zonelor unde focul se manifesta cu putere.

În ulima săptămână,pompierii militari buzoieni au intervenit la zeci de incendii de vegetație! O intervenție foarte dificilă a avut loc ieri, la Scutelnici. În ciuda intervenției a zeci de pompieri și voluntari, 120 de hectare de grâu, miriște, floarea soarelui și vegetație uscată s-au făcut scrum.

Incendiile de vegetație – alimentate de temperaturi ridicate, secetă prelungită și, nu de puține ori, de neglijența umană – reprezintă o amenințare majoră. Sunt distruse habitate naturale valoroase, afectează biodiversitatea, eliberează cantități mari de gaze cu efect de seră și pun în pericol vieți omenești și bunuri materiale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și