Încărcare la priză. Primăria va construi stații de încărcare pentru vehicule electrice

Încărcare la priză. Primăria va construi stații de încărcare pentru vehicule electrice

Consilierii municipali au aprobat ieri indicatorii tehnico-economici pentru proiectul Stații de încărcare pentru vehicule electrice în municipiul Buzău. Primăria va amplasa o serie de astfel de stații în mai multe zone ale orașului și în scopul de a reduce astfel emisiile de gaze cu efect de seră în transporturi.

Primele stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice urmează să fie instalate în curând în mai multe zone ale orașului.

Inițial, a fost avansat ca termen de începere a instalării stațiilor vara acestui an, dar, abia în ședința trecută a fost aprobată în ședința Consiliului Local Municipal de ieri, modificarea unei hotărâri a consilierilor municipali din ianuarie 2019.

Cele opt stații, cu câte două sau patru puncte de încărcare, vor fi amplasate atfel:

  • 2 în zona parcului ”Sfinții Îngeri”
  • 1 pe Bulevardul 1 Decembrie 2018
  • 2 pe Șoseaua Brăilei, peste drum de Romet
  • 2 pe Calea Eroilor, în zona Patinoarului
  • 1 pe Șoseaua București (fostă Spătarului), la numărul 32

Stații electrice vor fi construite și pentru noile autobuze electrice pentru transportul în comun, care vor trebui să sosească, probabil la începutul anului viitor.

Pentru că edilii și-au propus ca în următorii ani să reducă nivelul emisiilor de noxe din oraș, în afară de încurajarea achiziționării de automobile nepoluante de către buzoieni, flota TransBuz va fi îmbogățită cu autobuze electrice.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Actualitate

ȘCOALA DUALĂ, DIN SEPTEMBRIE, LA BUZĂU

13.01.22 19:45 Ultima modificare 13.01.22 19:51

Primul centru de excelență în învățământul dual de la Buzău ar urma să funcționeze din luna septembrie, la Liceul Tehnologic ’’Dimitrie Filipescu’’. Ieri, reprezentanți ai…