Încă un transfer la Gloria Buzău. Este vorba despre Cristian Benavente, un mijlocaș de 30 de ani format la academia celor de la Real Madrid. Născut în Spania, din părinți peruvieni, Benavente a fost admis la juniorii “Los Blancos” pe când avea opt ani, însă deși a voluat la toate grupele de vârstă, inclusiv la Real Madrid Castilla nu a apucat să joace pentru cel mai galonat club din lume.
Cariera peruvianului a urmat apoi un traseu de sinuos, pe la echipe precum Milton Keyns Dons, Pyramids sau Alianza Lima. Cea mai bună perioadă, a avut-o la Charleroi, echipă cu care a bifat inclusiv câteva meciuri în Europa League. 23 de goluri în 89 de meciuri a contabilizat Benavente în Jupiler Pro League, primul eșalon belgian. Ultima sa echipă a fost Cesar Vallejo, club din liga secundă peruană, acolo unde era împrumutat de Sport Boys.
După ce a jucat în echipele sub 17 și sub 20 ale naționalei țării andine, Benavente și-a făcut debutul în echipa mare pe 18 aprilie 2013, într-un amical împotriva Mexicului. A marcat primul său gol internațional pe 1 iunie 2013, împotriva statului Panama. Pănă acum, a acumulat 19 selecții și două goluri..
De la Buzău a plecat, între timp, Ion Gheorghe, unul dintre cei mai buni jucători ai acestui sezon. Se pare că despărțirea a venit la solicitarea fostului dinamovist. Din afirmațiile șefilor grupării, inclusiv ale lui Eugen Neagoe, Gheorghe era considerat piesă de bază a lotului.
Ion Gheorghe ajunsese la Buzău în iulie anul trecutde la Sepsi. Pe lângă cele 19 partide din Superliga, fotbalistul a mai jucat încă una în Cupa României. Nu a marcat niciun gol, însă a oferit două pase decisive, ambele în Liga 1.