Târgul de Turism al României, care s-a desfăşurat între 21 şi 24 februarie la Romexpo Bucureşti, a însemnat un nou succes pentru turismul din judeţul Buzău. Standul Consiliului Judeţean s-a numărat printre cele mai vizitate din expoziţie, pe parcursul celor 4 zile de târg.
Au fost promovate cele mai atractive destinaţii turistice din judeţ, începând cu staţiunea Sărata Monteoru. Şi zona viticolă din zona Pietroasele, cunoscută nu numai prin vinurile sale celebre, ci şi prin multitudinea de vestigii arheologice, s-a bucurat de atenţia vizitatorilor.
În afară de zestrea turistică cu totul deosebită de care se bucură judeţul nostru, publicul a mai fost atras şi de dansurile tradiţionale susţinute de ansamblul Plaiurile Mioriţei. Degustarea de produse tradiţionale din ziua de 22 februarie, dedicată Turismului Rural şi Gastronomic, i-a convins şi pe vizitatori targului să ne viziteze judeţul cât mai curând.
În cadrul celei de-a 41 ediţii a Târgului de Turism al României 2019, Consiliul Judeţean Buzău a promovat şi povestea celor 497 de perechi de opinci rupte de globe-trotterul buzoian Dumitru Dan în călătoria sa pe jos în jurul lumii. În cadrul târgului de anul acesta, au fost distribuite peste 10.000 de materiale de promovare şi prezentare a judeţului Buzău. (Corneliu Floriceanu)


