O victorie mâine seară ar consolida poziția excelentă din clasament a celor de la HC, echipă care face cel mai bun tur de campionat din istorie. Buzoienii au bătut la finele săptămânii trecute, în deplasarea de la Timișoara, succes care a dus trupa locală până pe locul patru al Ligii Naționale. HC mai are două partide de disputat în acest an, mâine, cu Făgăraș și pe 15 decembrie, în deplasare, la Focșani.
Pentru meciul de mâine, cei de la HC propun și o acțiune specială de sprijin, cu ajutorul comunității de suporteri. Clubul oferă fanilor ocazia de a contribui la o cauză nobilă, invitându-i să arunce pe teren, într-un moment prestabilit, jucării aduse de acasă. Odată colectate, acestea vor fi oferite unor copii care provin din familii mai puțin privilegiate.
Meciul dintre HC Buzău și Făgăraș se joacă mâine, de la 18:00.