Campanie aproape perfectă pentru Gloria Buzău, în cursa, deja decisă, pentru promovarea în Liga a II-a. Elevii lui George Timiş au bifat sâmbătă cea de-a 21-a victorie, din 24 posibile, şi Gloria rămâne singura echipa neînvinsă de la nivelul diviziei a III-a. Buzoienii s-au impus cu 3 la 1, în faţa celor de la Botoşani II.
Gloria Buzău rămâne singura echipă neînvinsă din primele trei ligi autohtone. Sâmbătă, roş-albaştrii s-au impus, mai greu decât o arată scorul, cu 3 la 1, în faţa celor de la Botoşani II. Cu şase jucători de la prima echipă, moldovenii le-au pus probleme serioase buzoienilor, reuşind să intre la cabine ca egali ai gazdelor. Marian Tîrşă, cel mai bun jucător al oaspeţilor, a reuşit să egaleze în minutul 24, la doar 3 minute după ce Velisar punctase pentru Gloria.
Buzoienii au reuşit să intre în avantaj în minutul 53, oarecum împotriva cursului jocului, prin Catană. Acelaşi Catană majora diferenţa în minutul 61, spre deliciul celor aproape 1000 de spectatori prezenţi pe Arena din Crâng . După reuşita lui Catană, oaspeţii au picat psihic şi nu au mai reuşit să pună probleme Gloriei.
În aceeaşi etapă, Metalul a reuşit o victorie clară, 4 la 1, în deplasarea de la Lieşti. Cu 35 de puncte, elevii lui Vali Stan ocupă locul 7 în seria întâi a Ligii a III-a. (Andrei Solomon)


