Dacă în urmă cu câțiva ani poetul, publicistul, diplomatul și colecționarul Bucur Chiriac era aniversat de ziua sa de membrii familiei, prieteni și confrați, anul acesta, o parte dintre ei l-au pomenit la 4 ani de la plecarea lui dintre vii. Doar o parte dintre ei pentru că, unii l-au urmat acolo, în ceruri, unde se înalță toți cei cu suflet curat.
Părintele Milea, cel care i-a fost prieten și duhovnic, a ținut slujba de pomenire în încăperea în care funcționează și cenaclul ”Grigore Vieru” de la Fundația ”Sf. Sava”.
Dintre cei care îl sărbătoreau pe 1 mai, de ziua nașterii, unii nu mai sunt printre noi.
Scriitorul Marin Ifrim și Adela Petre tezaurul nostru uman, au plecat și ei să-i fie alături, de-a dreapta Domnului.
Pentru că, întotdeauna, aniversările pregătite pentru Bucur Chiriac de doamna sa, Marieta, care i-a stat alături mare parte din viață, erau și un prilej de sărbătoare culturală.
Obiceiul a fost păstrat și după plecarea sa dintre noi, pe 8 martie 2016, ori de câte ori vechii prieteni se adună să-l pomenească.
Bucur Chiriac a fost un scriitor prolific, care a scris mult despre oraşul Buzău, despre locuitorii lui, dar şi despre o emblemă a Buzăului, Vulturul Ilie, a cărui efigie se află pe frontonul Gării.
Totodată, tot ceea ce a agonisit într-o viaţă de om trăită prin toate colţurile lumii, a strâns într-o valoroasă colecţie de artă, pe care a dăruit-o municipiului şi locuitorilor lui.
Colecția permanentă de artă ”Marieta și Bucur Chiriac” este adăpostită la Muzeul Județean, unde poate fi vizitată de toți cei care l-au cunoscut sau nu pe cel care s-a despărțit pentru totdeauna de orașul natal și de buzoienii pe care i-a iubit nespus. (Corneliu Floriceanu)


