În loc de fiesta, fiasco. Gloria pierde cu Iașiul, singura echipă pe care o bătuse de două ori

În loc de fiesta, fiasco. Gloria pierde cu Iașiul, singura echipă pe care o bătuse de două ori

Gloria a reușit să-și pună singură piedică, într-un meci mai mult decât important, cel cu Poli Iași, o echipă contra căreia buzoienii luptau pentru locurile de baraj.

După mai puțin de două minute, buzoienii le-au făcut cadou oaspeților oportunitatea de a înscrie. Ciranni a gafat trimițând cu capul către poartă, într-o zonă nesigură, un gest tactic întâlnit mai degrabă la meciurile de copii, decât în fotbalul profesionist. Oportunist, Skuka a mulțumit în gând și a trimis perfect peste Lazar, goalkeeper care ieșise la marginea careului mic pentru a închide unghiul de șut.

La 0-1, tot Poli a rămas periculoasă și a trecut pe lângă majorarea scorului în minutul 18. Același Skuka a șutat de la șaisprezece metri puțin pe lângă.Gloria a avut câteva jumătăți de ocazii create din acțiuni duse în flanc, dar Brobbey a pierdut de fiecare dată dualul cu stoperii adverși, nereușind să șuteze către poarta lui Fernandes.

Minutul 24 a adus prima mare ocazie a Buzăului, la capătul celei mai coerente faze de atac a gazdelor. Benavente a trimis în careu pentru Brobbey, batavul a întors pentru Tavares, însă șutul acestuia a lovit plasa laterală. Doar „gol turcesc”. Până la pauză, elevii lui Ilie Stan au încercat, au rămas de multe ori în jumătatea moldovenilor, dar atacul a fost bont.

În partea secundă, jucătorii Gloriei parcă n-au mai avut aceeași energie. Posesia nu s-a concretizat în ocazii, marile oportunități aparținându-le ieșenilor. Pe rând, Roman, Kamara sau Adăscăliței puteau închide conturile. Către final, au venit acele momente de heirupism în care Buzăul a trimis toți oamenii cu talie în treizeciul ieșenilor, însă nici această soluție de avarie nu a avut rezultate concrete. S-a terminat 0-1, Gloria a rămas la cota 16, iar șansele de salvare rămân doar matematice.

Un comentariu la: “În loc de fiesta, fiasco. Gloria pierde cu Iașiul, singura echipă pe care o bătuse de două ori

  1. Foarte bine ca s-a terminat. Cu un teren sub orice critica, pe care numai fotbal nu se poate juca, cu cateva sute de spectatori in tribune la fiecare meci, cu antrenori schimbati precum sosetele nu se poate vorbi de fotbal la Buzau.
    Bani aruncati aiurea, jucatori care nu reprezinta nimic si pe nimeni, platiti din bani publici.
    Bravo Toma, bravo Romascanu, continuati tot asa ! De fapt, ce va pasa ?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate *

Te-ar putea intresa și
Sport

“Lupii” o retrogradează pe Steaua

19.04.25 00:46 Ultima modificare 19.04.25 00:47

Una dintre cele mai titrate echipe ale Românei, dacă nu cea mai titrată, este ca și retrogradată în liga secundă. Călăi, nimeni alții decât “Lupii…