Publicat la: 13.05.2019. 18:41 / 374 views

ÎN GRAFIC, CU U CLUJ. HC BUZĂU A TRECUT LA PAS DE ECHIPA ARDELEANĂ

Încă trei puncte pentru HC Buzău, în cursa nebună de evitare a retrogradării. Sâmbătă, la Sala Sporturilor, buzoienii şi-au adjudecat un meci pe care nu aveau voie să-l piardă, iar graţie victoriei urcă pe locul al doilea, în play-out.

handbal hc 2Victorie la 9 goluri diferenţă, pentru HC Buzău, într-una dintre puţinele partide în care buzoienii plecau, din start, cu statutul de favoriţi cerţi. Elevii lui Eliodor Voica au dominat meciul de la primul până la ultimul fluier, nelăsând oaspeţilor nicio şansă. Mai mult, tehnicianul buzoian şi-a permis să ruleze aproape tot lotul, având în vedere diferenţa mare de valoare dintre cele două combatante.

În ciuda faptului că Buzăul ocupă locul al doilea în play-out, cu 17 puncte, Lupii nu se consideră salvaţi de la baraj. Cum U. Cluj nu a reuşit să câştige niciun meci, diferenţa între Minaur, echipa de pe primul loc, şi penultima clasată, CSU Suceava, este de doar 7 puncte, cu trei jocuri rămase de disputat din play-out.

Buzoienii mai au de disputat trei partide, una acasă cu Minaur şi două în deplasare, la Suceava şi Bacău. (Andrei Solomon)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

error: Content is protected !!