Imaginile surprinse de camera de supraveghere din imediata apropiere a trecerii de pietoni pe care au fost spulberate de un TIR, ieri seară, două surori minore de 12 și 15 ani, din Limpeziș, dovedesc încă odată, din păcate, caracterul multor români în situații de criză: lipsă de reacție față de semeni aflați în suferință, lipsă de empatie, lipsă de solidaritate și nu în ultimul rând lipsă de bun simț. Pe imaginile postate și pe site-ul nostru în materialul precedent se pot observa mai multe amănunte care ne argumentează revolta din acest articol:
- Localnicii adunaţi la câteva secunde după ce sororile minore au fost aruncate de TIR pe marginea șoselei, imobilizate la pâmânt, se îndreaptă în pas de melc către cele două victime, unii dintre ei, tineri, spărgând semințe între dinți, alții cu mâinile în buzunarele aproape goale pentru că banii i-au cheltuit la vreun bar pe băutură, în loc să pune mâinile pe telefoane să sune la 112.
- Șoferi aflați în trafic și care încetinesc viteza la vederea nenorocirii de pe marginea șoselei dar nu se opresc pentru a da primul ajutor ori pentru a ajuta cu ceva dacă nu se pricep la manevrele minime de prim-ajutor. Doar câțiva șoferi semnalizează “dreapta” și se opresc în fața TIR-ului. Vorbim de primii 3 conducători auto aflați în spatele mașinii de mare tonaj, martori la spulberarea fetițelor. La fel, de pe sensul opus, numeroși șoferi încetinesc dar nu opresc…
- Revolta unor localnici împotriva șoferului de TIR care a produs accidentul este justificată până la o limită. Cea a perturbării momentelor în care se încearcă salvarea victimelor, prin manevre de resuscitare, primele efectuate de ministrul Bănicioiu. Cel care încearcă salvarea unei vieți omenești nu are nevoie de elemente care să-i distragă, direct sau indirect, atenția, în cazul nostru unul dintre bărbații revoltați făcând scandal la doi pași de locul în care victima beneficiază de prim-ajutor. Nici victimele, chiar dacă sunt în imposibilitatea de a se mișca, în lupta lor pentru viață, dacă sunt conștiente, nu sunt “ajutate” de scandal. De aceea se poate observa cum, la un moment dat, ministrul Teodorovici îl roagă pe jandarmul ajuns la eveniment să-l îndepărteze pe omul recalcitrant.
- Agitația nejustificată din zona accidentului nu a fost înlăturată de echipajul de Poliție ajuns imediat la fața locului. Curioșii care spargeau seminţe și cei care stăteau cu mâinile în buzunar nu își aveau rostul la trei pași de cele două victime. Dimpotrivă, prezența lor a fost inutilă până la deranjantă în “tabloul” încercării de salvare a celor două surori.
- La noi, la români, primul-ajutor într-un accident rutier cu victime este parcă tabu. Tabu pentru că puțini sunt cei care cunosc minimele reguli de manevrare a victimelor. Unii chiar, pornind de la impulsul firesc de a încerca să salveze o viață, greșesc grăbindu-se să efectueze manevre interzise! Așa cum se poate observa chiar în cazul șoferului care, ce-i drept panicat și sub impulsul secundelor de conștientizare a tragediei pe care a produs-o, pune mâna pe adolescenta de 15 ani și o întoarce cu fața în sus cu o mișcare bruscă a corpului, fără a-i proteja capul și gâtul. În astfel de situații mișcarea trebuie făcută lent, concomitent cu întreg corpul și prin imobilizarea gâtului, manevră făcută de către două persoane, asta pentru că măduva spinării poate fi afectată de o eventuală fractură a coloanei vertebrale ce poate conduce la paralizia membrelor. Pot fi urmarite procedurile aplicate de cel care s-a încumetat să acorde primul ajutor celeilalte fetițe, de 12 ani, în cazul nostru ministrul Bănicioiu, care intervine cu grijă și cu pași calculați asupra victimei.
Iată și imaginile! Vă avertizăm că sunt de un impact emoțional nimicitor!
În aceleași imagini se mai poate sesiza, cum înainte cu 4 și 7 secunde de tragicul eveniment de pe trecerea de pietoni prin același loc trec două autoturisme conduse cu o viteză amețitoare, deși șoferii circulau în localitate, în zona unei “zebre”.
Sunt doar câteva aspecte pe care le punctăm și de această dată, căci astfel de evenimente tragice au mai avut loc, din păcate de multe ori, pe șoselele noastre. Or, lipsa unor norme minime de educație sanitară, lipsa educației rutiere, a educației pentru solidaritate umană pot avea urmări criminale, lucru dovedit și în acest cumplit eveniment. Prezența lor, oricât de șablon ar suna… chiar SALVEAZĂ VIEȚI! Până la intervenția persoanelor specializate și autorizate în astfel de situații, victimele nu pot fi lăsate de izbeliște pentru că nu avem educația minimă să reacționăm! Vorbeam la începutul materialului despre EMPATIE. Să ne punem în locul victimelor! Al celor dragi victimelor! Ce trăiesc acum rudele îndoliate ? Mama celor două surori ? Din păcate fiecare dintre noi poate să ajungă într-o astfel de situație! Atunci… CUM REACȚIONĂM ?
P.S.: În afară de “Breaking News”-uri și ediții speciale pe marginea acestui eveniment de la Buzău, realizate vineri seară de televiziunile centrale de știri, cu un mare impact asupra opiniei publice, în week-end – până la ora postării acestui material și punem pariu că și în restul zilei și duminică nu prea se va mai întâmpla așa ceva – rarisim am văzut să fie dezbătut, în adevăratul sens al cuvântului, acest subiect, in esența sa. Ca de obicei, aceste televiziuni consideră că omul de rând trebuie “educat” cu ce naiba a mai zis și făcut Morar, ce mai zice Ponta, ce mai hăhăie Băsescu, cât de însărcinată este Elena Băsescu, ce a mai visat Antonescu, pe cine mai înjură Becali și ce părere are Monica Tatoiu despre toate astea, ce culoare au chiloții vreunei “vedete cu silicoane” (în cazul în care îi poartă) și multe alte porcării televizate care aduc bani trusturilor de presă și pagubă morală populației… RTV, care este „mama tabloidizării știrilor și emisiunilor tv”, a inițiat o campanie de suflet pentru suflet, transformată în fonfleuri electorale gen „Zgonea ajută cu bani familia îndoliată de la Buzău”. Până acum, domnul Zgonea – ai căror bani, într-adevăr vor fi de ajutor pentru familia îndoliată – pentru câte rude îndoliate în urma unor accidente rutiere a sărit, la fel, în ajutor ? Sau acum e propice momentul având în vedere caracterul public mai puternic de mediatizare, dat fiind faptul că, întâmplător și chiar salvator, trei oameni politici cu notorietate au oprit și intervenit primii să ajute la locul accidentului ? Dar… asta face parte tot din România noastră: știm să vindem, să profităm de pe urma tragediilor și să le transformăm în acțiuni de imagine pentru cei care, din păcate, ne conduc. Singurii care și-au “câștigat meritul” de a comenta și să apară au fost cei trei: Bănicioiu, Oprișan și Teodorovici (evident fără a asocia și profita de gestul lor în spațiul electoral). Și cei trei dar și profitorii trebuie să facă ceva să prevină nenorocirile astea.



Apreciez raspunsul.
Poate m-am exprimat gresit si eu.
Ideea era urmatoarea : sa nu picati si dumneavoastra in plasa „breaking news” si a audientei.
Inca odata, articol foarte bun (in opinia mea…) cu exceptia cu exceptia a catorva intrebari absurde.
NU mi-o luati in nume de rau , si nu mai raspundeti peiorativ .
Din moment ce mi-am pierdut timpul sa raspund la articol (intr-un mod constructiv, eventual) , inseamna ca imi pasa de ce SCRIETI .
CAMPUS TV
Bună ziua, domnule Dan! Este bine că luați atitudine, indiferent care ar fi ea! Recomandarea noastră este și mai simplă: citiți materialul cu o mult mai mare atenție, cu subiect și predicat, nu pe diagonală! Un exemplu: când am precizat că nu se opreau șoferii spuneam în continuare că “DACĂ” nu se pricepeau la prim-ajutor, puteau să ajute totuși cu ceva… iar despre acel ceva, de pildă o să citiți spre finalul răspunsului nostru către dvs. (Mașinile nu se opreau oricum în jurul celor două victime, așa cum sugerați dvs., altfel nu înțelegem cum nu ar mai fi avut acces ambulanțele până la fetițe…)
În altă ordine de idei, vă asigurăm că acel care a scris materialul nu s-a gândit la altceva decât la peste 100 de morți și la zeci de răniți văzuți în activitatea sa jurnalistică – morți întinși pe șosea ori în câmp, sfârtecați în mașini, cu mâinile și capetele spulberate și răniți care strigau de durere sau care abia mai respirau, fiind supuși manevrelor de resuscitare în timp ce rudele trăiau disperarea la vederea băieților, fetelor, mamelor, taților, soților lor –
În cazul multora dintre aceștia, cineva, care înainte de sosirea Salvării le-ar fi acordat prim-ajutor, le-ar fi salvat viața. În unele situații, lipsa de reacție a participanților la trafic a întârziat sosirea ambulanțelor iar exemplele pot continua și chiar dacă poate nu credeți…fiecare secundă contează.
Dacă vă uitați bine la imaginile surprinse de camera de supravegehere, puteți identifica primul om care a sunat la 112 ? Dacă sunteți șofer… probabil că știți regula pe care trebuie să o respectați în cazul în care ați fost implicat SAU AVEȚI CUNOȘTINȚĂ de un accident cu victime. Adică orice persoană, în cazul nostru… și participant la trafic, ar fi trebuit să sune la 112. Așa că, înainte de a pretinde că citiți gândurile cuiva care nu a precizat și gândit niciodată că „Românii sunt niște nesimțiți și nu se ajută unul pe altul” – citatul vă aparține – gândiți-vă dvs. la ce comentarii faceți.
În plus, cuvintele folosite în material nu converg către fraza emisă de dvs., ci spre alta. Ca să fim mai concreți… DA! Unii români sunt nesimțiți și nu se ajută unii pe alții! Noi am prezentat dovezile în acest material, în legătură, evident, cu unii români.
Facem precizarea că nu am fi răspuns unui comentariu postat de un vizitator care nu a citit, ci „răsfoit”, materialul. Ne-am gândit totuși să răspundem în câteva rânduri dar și cu o întrebare finală, de altfel lansată ca provocare și în material, pentru toți. Dar pe dvs. vă întrebăm în mod special:
Dacă erați în trafic, șofer, pasager, dacă erați la localul din apropiere și ieșeați și le vedeați pe cele două fetițe întinse și aproape fără suflare pe marginea șoselei, CUM AȚI FI REACȚIONAT ? Nu vă obosiți să ne trimiteți răspunsul! L-am aflat anticipat din comentariul dvs.!
Nu stiu cine a scris articolul dar cred ca l-a scris gandindu-se la altceva.
1. Nu te poti duce spre victima sa o salvezi ca muritor de rand ca poti sa ii faci mai mult rau decat bine. Singurul lucru pe care poti sa il faci daca nu esti doctor este sa te asiguri ca nu isi inghite limba.
2. Pentru ce sa opreasca? Pai daca s-ar opri toate masinile, ambulantele nu ar mai avea cale de access la accident.
3. Aici aveti dreptate… unii oameni inca mai au insticte animalice si inloc sa ajute , mai mult rau fac.
4. Aici e o contradictie intre punctul 1 si 2 . Ba vreti sa opreasca toate masinile , ba agitatia este nejustificata. Oare daca opreau toate masinile nu mai era agitatie ? ? ?
5. Aici iar o contractidctie. La punctele anterioare spuneti ca de ce nu a sarit toata lumea sa ajute iar aici spuneti ca nu trebuie sa te bagi daca nu stii. Pai asta au facut acesti oameni.
Concluzia ? Incercati sa mai scrieti si articole cu creierul limpede nu doar cu gandul la „romanii sunt niste nesimtiti si nu se ajuta unul pe altul” . In general acest lucru e adevarat dar in acest caz , fara cunostinte medicale poti sa faci mai mult rau decat bine.
Breaking News vreti dumneavoastra sa subliniati …
Una peste alta mesajul pe care il transmiteti e bun doar haina e cam murdara (a rating) .
Nimeni nu reactioneaza la nimic in tara aceasta si nici nu o sa reactioneze prea curand.
Strazile sunt cum sunt… Politia amendeaza doar pe prosti … fiecare se face ca isi face treaba. Daca Politia nu ar mai lua spaga la radare si controalele ar fii mai drastice , s-ar putea invata minte astfel de soferi teribilisti.
Sa conduci un tir cu viteza aia este o joaca de-a ruleta ruseasca.
Nu se poate face nimic in tara asta fara frica. Daca politistii nu ar mai lua atentii pe radare iar soferii (de tiruri mai ales ca acestia sunt profesionisti si fara permis sunt morti) ar stii de frica luarii permisului , ar fii alta treaba. Asa merge bine afacerea … ia sa ii scormoniti pe toti politistii de pe radare din Buzau sa vedeti ce masini conduc , ce case au … etc .
Ei sunt autorii morali al acestor accidente.