UPDATE: Viceprimarul Sebastian Radu a confirmat că din cimitir a dispărut crucea eroului neamului. A dispus subalternilor să se găsească imediat crucea şi să se ia măsurile necesare pentru ca zona să revină la starea iniţială! Se vor dicta amenzi severe împotriva celor implicaţi!
Mai multe persoane ne-au sesizat la redacţie că din Cimitirul Eroilor din Buzău s-a scos săptămâna trecută o cruce a unui erou al neamului pentru ca pe locul respectiv să fie înmormântat un civil.
De administrarea cimitirelor din Buzău se ocupă Primăria Municipiului Buzău prin societatea din subordine Urbis Serv.
Întrucât în oraş nu se mai găsesc locuri de veci, conducerea Urbis Serv a rezolvat o cerere pentru un loc de veci în acest mod original.
Prin scoaterea crucii unui erou pentru ca pe locul respectiv să fie înmormântat un civil.
Deoarece în oraş este o mare criză a locurilor de vechi, conform unor surse bine informate, în cimitirul Eroilor un astfel de loc se vinde şi cu o sută de milioane.
Profanarea unui monument funerar se pedepseşte prin lege cu închisoare de la trei luni la doi ani conform articolului 383 din noul Cod Penal.
Întrucât este vorba de un monument si un mormant al unui erou din primul razboi mondial, instrumentarea cazului este de competenţa parchetului militar.
Directorul Radu de la Urbis Serv care se ocupă cu administrarea cimitirelor primăriei şi-a luat concediu de odihnă.
Locţiitoarea acestuia, doamna Maria Olteanu, susţine că nu s-a scos nici o cruce a unui erou, ci doar s-a tăiat un pom. „Într-adevăr s-a îngropat o persoană acolo, dar nu s-a scos nici o cruce. Totul s-a făcut perfect legal”.
În ciuda declaraţiilor doamnei Olteanu, mai multe persoane sunt dispuse să depună mărturie că de pe locul respectiv s-a scos o cruce a unui erou.



