Publicat la: 26.07.2017. 18:24 / 299 views

ÎN AUGUST VIN NOILE AUTOBUZE. VALOAREA UNUIA ESTE DE 18.000 DE EURO

Veşti bune pentru buzoienii care obişnuiesc să circule cu autobuzele prin municipiul Buzău. La jumătatea lunii august, cele 15 mijloace de transport achiziţionate de primărie vor ajunge pe străzile din oraş, iar călătorii se vor putea bucura de condiţii optime, mai exact vor avea parte de confort şi de aer condiţionat. De asemenea, conducerea Trans Bus a anunţat că va prelungi şi programul de circulaţie a autobuzelor până la orele 23.00.

autobuz vdlProcedurile legate de licitaţii au fost finalizate pentru cele 15 autobuze second hand pe care Primăria Buzău le-a achiziţionat, astfel că acestea vor ajunge să circule pe străzile din oraş în jurul datei de 15 august. Autobuzele vor fi dotate cu aer condiţionat, iar pasagerii se vor putea bucura de un confort sporit. Autobuzele sunt EURO 5 iar preţul este de 18 mii de euro pentru fiecare autovehicul achiziţionat.

Conducerea societăţii de transport urban a anunţat ca va prelungi şi programul de circulaţie până la orele 23.00.

Edilii au anunţat că pâna la sfârşitul anului vor mai fi cumpărate 15 astfel de autobuze. (Mirela Copariu)

Lasati un comentariu

AVERTISMENT! CITITORII CARE POSTEAZĂ COMENTARII INJURIOASE, JIGNIRI LA ADRESA UNOR PERSOANE ŞI CARE FOLOSESC CUVINTE CARE NU AU CE CĂUTA PE UN SITE SERIOS, VOR AVEA COMENTARIILE ŞTERSE ŞI INTERDICŢIE, PRIN MIJLOACE TEHNICE, SĂ MAI POSTEZE COMENTARII !

XHTML: You can use these html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>