Prin Planul de ordine și siguranță al poliției locale se organizează întreaga activitate a structurilor instituției. În afară de activitățile de menținere a ordinii și liniștii publice pe teritoriul Municipiului, Poliția Locală colaborează și la activitățile antidrog din oraș. Direcția se implică ori de câte ori este solicitată de instituțiile care sunt acreditate în astfel de acțiuni specifice.
În ședința anterioară a Consiliului Local Municipal din 28 martie 2024, unul dintre consilierii municipali a propus ca Poliția Locală buzoiană să se implice și în activitățile antidrog desfășurate la nivelul municipiului.
Directorul executiv al Poliției Locale a confirmat că direcția colaborează permanent cu instituțiile direct implicate în astfel de activități, ori de câte ori este solicitată.
Spre finalul anului trecut, Consiliul Local Municipal a aprobat un proiect de hotărâre prin care Direcția Poliție Locală ar fi trebuit să se reorganizeze și să treacă din subordinea primarului sub autoritatea Consiliului Local.
Totodată au fost aprobate și o nouă Organigramă, Statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare a noii instituții de interes local, cu personalitate juridică.
Numai că, prin decizia instanței, Proiectul de Hotărâre a fost suspendat iar organigrama a fost blocată până la pronunțarea unei hotărâri definitive.
Ce treabă au neica nimeni ăștia de la locală cu combaterea consumului de droguri? Gardienii locali abia știu să vorbească, dar să discute despre droguri. Nu este treaba lor asta, nu au competența materială în acest domeniu. Gardienii locali, la fel ca jindarii, se implică în orice, mai puțin în ceea ce spune legea că trebuie să facă, doar ca să își justifice existența. Și numărul mare de angajați.
Nu mai puneți botul la vrăjeală lor!